Overwrite. Sau o taxonomie incompletă a graffiti-ului din București în 2020

 

de Teodora Săvoiu

 

 

 

În ultima perioadă mă plimb des prin oraș și am început să acord mult mai multă atenție zidurilor și gardurilor decât acum 5 ani, când am intrat la facultate. Așa am observat că ceva se schimbă. Din când în când, pereții înfloresc cu noi forme și caractere în culori vibrante (de cele mai multe ori sunt reprezentări stilizate ale nom-de-plume-ului autorilor), dar și cu mesaje politice mai mult sau mai puțin coagulate. Nefiind foarte la curent cu cultura din care face parte practica graffiti-ului, pentru mine seamănă cu flora spontană – nu sunt nici botanist, dar îmi stârnesc curiozitatea mai mult decât orice floare de ghiveci sau de seră. De ce această comparație?

Cred că cel mai important punct comun, pe care îmi și bazez analogia, este că simpla lor existență – a păpădiei din asfalt și a desenului de pe zid – deranjează fondul urban în care apar. După o vreme, păpădia va fi smulsă din crăpătura ei, iar muralul va fi șters/acoperit, pentru că acestea nu sunt semnele unui oraș îngrijit. Și, totuși, peticul de praf oferă posibilitatea unei noi sălbăticii ierboase să prindă viață, la fel cum pereții goi rămân așa pentru prea puțin timp. În București nici nu se pune nici prea mult efort în dezrădăcinarea buruienilor, nici în „îngrijirea” zidurilor deja înscrise. Sunt nume și mesaje care au acumulat ani buni de existență mulțumită autorităților nepăsătoare și, în cel mai rău caz, au fost acoperite de nume noi și de sloganuri mai actuale.

 

Am vrut să trec în revistă pe categorii ce am văzut până acum pe pereți, pentru că orașul e o vietate care năpârlește des și poate aflăm ceva interesant urmărind schimbările. Așadar, începem cu ceva clasic: tags, throw-ups și, mai departe, complexitatea crește. Tag-ul e semnătura aceea simplă, de obicei de dimensiune redusă, pe care o observi în colțul unui desen mai complex (întocmai ca o semnătură) sau pur și simplu aruncată pe o suprafață pentru a concretiza faptul că ai trecut pe acolo. De regulă, artistul își alege numele odată și ăla rămâne – poți să-i urmărești aria de activitate prin prezența tag-ului în oraș – dar e liber să-și schimbe pseudonimul oricând.

 

 

 

 

tag cu palmieri

 

Throw-up-ul e un desen de întindere mare, dar complexitate scăzută: fiind compus dintr-o culoare de fond, una de contur și, eventual, accente, scopului lui e să acopere un spațiu cât mai mare într-un timp de lucru foarte scurt. Literele numelui sunt stilizate, „grăsuțe” (bubble letters), sau, oricum, menite să acopere spațiu fără a umbla prea mult la design. Și dacă tot vorbim despre acoperit, throw-ups sunt folosite și pentru a acoperi urmele altor artiști și a revendica spațiul pentru sine. În celălalt capăt al spectrului complexității designului întâlnim wildstyle – de regulă mai greu de descifrat, literele sunt suprapuse, 3D, împletite, spinoase, decorate cu săgeți și alte elemente grafice. Pe măsură ce devine stăpân pe meșteșugul său, artistul își definește stilul propriu, așa încât amprenta unicității și a măiestriei contează mai mult decât claritatea literelor în ochii celor neinițiați.

Scena graffiti-ului s-a schimbat de-a lungul timpului: sunt nume pe care le-ai fi văzut destul de des în 2009, care nu mai sunt de găsit astăzi, pentru că între timp oamenii s-au lăsat și au venit alții să redecoreze cu propria amprentă, dar sunt și veterani care continuă să facă rondul orașului. Și nume care s-au lăsat între timp, dar au fost atât de prolifici încât încă le vezi desenele în unele locuri. Și nume noi, cu stiluri noi și trucuri moștenite. Nouă ne plac cei de mai jos:

 

throw-up so hot it needs air conditioning // basarab

 

throw-up cu elemente de wildstyle – centrul vechi

 

throw-up orhideea, între timp s-a vopsit peste

 

 

5 throw-ups vizavi de facultatea de drept, combo de bubble letters și niște încercări mai complexe

 

Cât despre mesajele politice, nu sunt încă multe de văzut. Putem spune, totuși, că evoluează în același ritm cu conștiința politică a orașului, reflectă o parte din controversele și aspirațiile momentului și se concentrează geografic în zona Universității din București. Printre mesajele anti-comerciale mai vechi, de pildă, am identificat „Ediție Piratată”. (Paradoxal, sau poate nu, este că găsim și stencils cu reclame în aceleași locuri unde găsim și mesaje politice.)

 

 

În rest, aș categorisi mesajele astfel: expresii ale nemulțumirii generale, de tipul „eu cu cine votez” sau „toți niște nenorociți”, mesaje pro sau contra unor figuri politice concrete (cum ar fi stencils cu profilul acestora sau acuzații hiperbolice), mesaje despre Basarabia și, mai nou, mesaje despre Revoluția din 1989, odată cu împlinirea celor treizeci de ani. În ultima perioadă, am observat și critici față de structurile de opresiune prezente în societatea românească, îndeosebi în zona Universității din București, precum „studenții sclavii corporațiilor” și „rasismul ucide”.

 

 

 

Simbolurile și sloganurile patriotice/naționaliste sunt destul de răspândite (ele fac apel la originile dacice, la figuri istorice sau simboluri naționale), dar însemnele în mod manifest fasciste apar cu timiditate. De regulă, nu vezi o svastică, ci sunt folosite elemente mai obscure, în general preluate din alte contexte și cooptate.

 

 

În afară de acestea, amintim însemnele diverselor grupuri de suporteri de fotbal: numele, anul fondării echipei și alte elemente distinctive, cât și comentarii la adresa intereselor bănești care deturnează scopul instituțiilor sportive.

 

politics /anti-exploatare colonială sau anti corupție (fiecare cum vrea)

 

Am ales să vorbesc despre graffiti-ul politic și despre cel individual datorită importanței celor două genuri în istoria graffiti. Dacă tag-uri de genul „Gheorghe a fost aici” sunt prezente pe clădiri cel puțin din timpuri medievale – context în care Gheorghe ar fi putut fi un zidar, tâmplar, marinar, miner sau chiar negustor – atunci secolul 20 a fost terenul fertil în care mesajele politice și revoluționare s-au răspândit pe zidurile orașelor cu aceeași rapiditate cu care circulau pamfletele tipărite clandestin, diferența dintre cele două fiind că pe zidul universității sau pe malul Senei ai o expunere mai mare decât pe hârtie. Protestatarii, fie ei studenți sau muncitori, s-au folosit de spațiul public pentru a-și face cunoscute cerințele în mai toate centrele urbane, așa cum se folosesc astăzi firmele de panouri/afișe publicitare pentru a-ți aminti că produsele sau serviciile lor sunt absolut de neratat.

 

 

la universitate

 

Totuși, arta graffiti-ului a suferit o schimbare în anii ’80. Odată cu ascensiunea politicii dereglementării economice, graffiti-ul american a fost modelat de experiențele și valorile orășenilor. Pe de o parte, valoarea momentului era afirmarea individului într-o lume competitivă și haotică, iar, în același timp, mișcările civile fuseseră reprimate brutal și plasele de siguranță sociale fuseseră reduse la minimum, astfel încât mesajul era clar. „Nu există alternativă”: contextul social este fixat și minimal, ai doar libertatea să te afirmi ca individ în competiție cu alți indivizi. Consecința pentru desenul mural? A dat naștere graffiti-ului pe care l-am numit mai sus „clasic”, primul lucru la care te gândești când auzi cuvântul. Focus-ul acestui gen este individual și competitiv: numele unic, tehnica, stilul, faptul de a acoperi cât mai mult teren în oraș, iar spațiul e o resursă limitată. Începând cu anii ’90, graffiti-ul de tip american a ajuns și aici și a prins foarte bine la copiii unei societăți înțepenite parcă între două ziduri: conformismul specific epocii precedente și incertitudinea materială a zilei de mâine. În aproape treizeci de ani, graffiti-ul românesc a evoluat odată cu autorii, iar condițiile prezentului stimulează noi manifestări.

 

Ultimul lucru pe care vreau să-l aduc în discuție este răspunsul autorităților locale și a altor instituții în privința artei spontane. Reacția inițială, atât a statului responsabil de spațiul public, cât și a entităților private a căror proprietate era vandalizată, a fost ostilă: să șteargă, să zugrăvească peste, să amendeze, să acopere suprafețele cu plastic, așa încât vopseaua să fie mai ușor de curățat, și să instaleze camere de supraveghere. Recent însă, strategiile s-au diversificat. Măsurile de mai sus s-au păstrat, dar unii agenți și-au dat seama de potențialul cultural al graffiti-ului și au demarat proiecte în care invitau artiști să decoreze tramvaie, în timp ce alții au apropriat estetica de contracurent și rebeliune în cadrul unor campanii publicitare. La urma urmei, graffiti – la fel ca hip-hop – e ceva cool: „asta le place la copii, nu? Le place să fie contracurent.” – se aude vocea unui advertiser de 49 de ani la ședință în 2010. Și, tot mergând, am observat recent încă o încercare de aplanare a conflictului între autoritate și artiști. Probabil că ne-am obișnuit ca stâlpii podurilor să fie pline de tag-uri și desene de sine stătătoare, mai rar compoziții coerente pe întregul stâlp sau sub întregul pod. Și totuși fix asta am văzut la Basarab, o cooperare între administrația locală și artiști urbani în scopul revitalizării stâlpilor, în combinații de culori și forme abstracte. 

 

 

Culori vii și modele geometrice peste care un desen independent nu ar mai avea același impact ca pe un fundal monocrom. Nu știu dacă asta a fost intenția autorității, dar eu la asta m-am gândit – poți planta un strat de margarete, frumos, ordonat și s-ar putea ca buruienile să nu mai crească o perioadă acolo.

 

 

Pe de altă parte, dacă începi să crești păpădia în jardinieră, nu se mai cheamă buruiană. Încă din primii ani de existență, forma artistică a graffiti-ului s-a pretat la recontextualizare: fiecare graffer își alege cadrul de referință pentru arta sa – pentru unii e  expresie politică, pentru alții catharsis, sau poate un meșteșug dus la cel mai înalt nivel. E ceva paradoxal într-o „piesă” de graffiti expusă într-un muzeu de artă modernă, în aceeași clădire cu operele unui pictor renumit, ai cărui clienți erau membrii înaltei societăți. Și totuși, graffiti-ul e prezent și în marile muzee, și în unele galerii mai nișate, căpătând astfel legitimitate în lumea artei. Pentru mulți artiști din prezent, desenul urban este și unul dintre modurile prin care-și câștigă traiul. Artistul vizual de astăzi poartă multe pălării, poate și datorită noii paradigme de flexibilitate față de muncă.

 

decor corporate pentru birourile de la orhideea

 

Asemenea iederii din terariu, desenul mural urban a pătruns, invitat ce-i drept, în lumea bună: în galerii de artă, pe terase mai mult sau mai puțin ascunse, și i-au fost dedicate festivaluri întregi de cultură urbană unde arta, conștiința socială, inițiativa antreprenorială și mâncarea artizanală intră în dialog și oferă câte ceva pentru toți. Dintre acestea, amintim Street Delivery și străzile unde are loc an de an, proiectul Un-hidden Bucharest, un zid exterior din curtea Palatului Universul, câteva școli și blocuri. Estetica graffiti-ului inspiră alți artiști și așa îi găsim ecourile în teritorii noi – forma artistică, fiind adaptabilă unei varietăți de contexte culturale, părăsește strada, lăsând în urmă intenția de nesupunere, fie ea colectivă sau individuală.

 

modern art