Bahoi vine la tine în minte ca să își lase încălțările

de Maria Bîrsan 

Vremea marginalizării ca temă principală la expoziții și festivaluri a început. Printr-un act de altruism (și după ce ne-am prins cu toții că trăim în niște bule on și offline, chestiune reiterată ori de câte ori avem ocazia) atenția organizatorilor se îndreaptă către zonele periferice unei persoane considerate integrată în societate, zone în care își duc veacul minorități etnice și sexuale, săraci, abandonați sau dependenți de substanțe – bref, oameni ale căror greutăți nu se configurează în mintea celor privilegiați decât (și în cel mai bun caz) parțial, din diverse preconcepții sau, pur și simplu, din ignoranță.

Primul pas pe acest drum a fost făcut chiar de către cei din zona zisă bună a societății care, intrigați de periferic, din căutarea diversității exotism sau activism, au început să documenteze diversele margini sociale – din asta au ieșit proiecte fotografice, videoreportaje sau documentare din care ceilalți și-au putut forma o imagine, chiar și romantizată, a realităților paralele pe lângă care trec în fiecare zi. A devenit deja un demers artistic de durată ca o persoană din afara unei comunități să încerce să-i surprindă viața de zi cu zi, cu reușitele și dramele sale. Pentru asta avem nevoie, mai nou, de oameni care să selecționeze filmele sau pozele și după valoarea lor estetică, pentru că nu mai contează doar intruziunea în lumea marginalilor, având în vedere că în ea se pot strecura cu ușurință mai multe persoane străine care vin înapoi cu produse artistice mai mult sau mai puțin similare, după cum periferia vizitată este sau nu cunoscută și după cum perifericii au învățat să livreze intrușilor povestea. Oricât s-ar strădui cineva din afară să documenteze viața unei periferii, se va lovi de insuficiența izvorâtă din rușinea sau reticența celor vizați de a fi surprinși în toată splendoarea, ceea ce nu constituie în niciun caz ceva rău, ci doar o limitare naturală peste care se poate trece în alt fel. De asemenea, cineva din exterior nu ar avea priceperea și agerimea să arate ceea ce ar fi cu adevărat de arătat, adevăr accesibil doar unui om din interior.

De asta s-au prins cei de la One World Romania, care la a 13-a ediție s-au concentrat pe o abordare intimă, cât mai din interior a reprezentării marginalilor, convinși că perspectivele exterioare și exotizante nu aduc cu adevărat autenticitate în ochii lumii. Am fost la Bahoi vine, eveniment în cadrul seriei „Habar n-ai tu cât te iubesc”, în care One World celebrează istoria și cultura rome. Am aflat de Bahoi în același timp cu mai tot internetul, acum câțiva ani, când mi s-a pus în liceu Bahoi sare de pe pod – știu că mai târziu mergeam cu gașca la mare și încercam să localizăm din mașină podul de pe care a sărit Bahoi. În mentalul colectiv, Bahoi e un personaj caterincă, la fel ca Vadim Tudor sau Mari de la Schimb de Mame, invocat la fel de la caterincă. Așadar, în primă fază, o unealtă facilă de entertainment.

Ceea ce îl particularizează în toată marea asta de meme umane pe care le generează involuntar acest popor este faptul că Bahoi reprezintă, după cum este subliniat și în Youtube Bazaar, documentarul despre el realizat de Dan Chișu, imaginea vie a democratizării internetului, respectiv a mijloacelor tehnice și a canalelor de videosharing – iar viața comunității din care face parte reprezintă doar o mică parte din clipurile postate de Bahoi, notorietatea sa fiind mai degrabă asigurată de secvențe one man show, în care omul învață internetul diverse skill-uri utile în viață (să nu mai fii slăbănog, să te bați sau să nu te sinucizi).

Vineri seară, Bahoi a revenit în atenția publicului pe scena One World. Înțelegând că este cunoscut și că se bucură de aprecierea celor prezenți, însă pierzând lupta cu monetizarea de pe Youtube, din pricina faptului că tot ștergea clipurile care nu îi mai plăceau, Bahoi a înțeles că își permite să negocieze prețul unei a doua sărituri de pe pod, în același timp în care predică despre cum cei bogați (și alintați) ar trebui să doneze celor lipsiți de posibilități (inclusiv lui). Vloggerul avant la lettre (după cum consideră multă lume) a devenit portavocea sărăciei, o sărăcie care s-a extins din Peninsula, zona din care provine, și a ajuns la București, la alți oameni amărâți pe care îi filmează.

Youtube Bazaar urmează tiparul clasic de documentar și mi-a lăsat impresia că Bahoi a fost doar o scuză care apare episodic, scopul adevărat fiind doar ca omul alb, fie el Bogdan Teodorescu, Costi Rogozanu sau Teo, să își dea cu părerea despre accesul tuturor la noile media și să facă prognosticuri despre noul star. Spre deosebire de producția lui Chișu, cei de la One World au încercat să facă un tip de eveniment care trebuie cu siguranță încurajat – pornind de la clipurile care l-au făcut deja consacrat, difuzate într-un prim calup, Bahoi a fost invitat să filmeze special pentru eveniment ce consideră el prin București, aceste proiecții fiind acompaniate de o discuție moderată de Vanina Vignal (selecționer principal One World) și de Andrei Rus (directorul artistic al festivalului). Important în acest context nu sunt, nici pe departe, videourile realizate de Bahoi – poate că ar fi fost importante și am fi putut ajunge la concluzia că, chiar și într-o manieră mult mai moralizatoare kanyewest-ană, felul în care Bahoi înțelege să creeze păstrează autenticitatea clipurilor lui de început, cu mențiunea că acum felul în care trece peste rușinea situațiilor în care îl vedem este asumat, iar nu primordial. S-ar fi putut discuta despre aceste nuanțe dacă ar fi existat o discuție între cei trei.

Este, într-adevăr, o provocare să stai de vorbă cu Bahoi și să și obții niște răspunsuri în legătură cu felul în care se raportează el la filmele sale despre mediul în care trăiește, iar Vanina Vignal și Andrei Rus au demonstrat acest lucru. M-am întrebat cum va decurge discuția dintre ei doi (credeam că va modera doar Rus) încă de când am văzut clipul în care Rus și Bahoi invită lumea pe 28 august la eveniment, Bahoi ca să dea cu dressing de bunătate în depresia noastră, iar Rus să ne arate niște videouri noi făcute de Bahoi și să aibă o discuție cum că invitatul ar fi un mare cineast. Surpriza de pe fața lui Rus, direcționat de Bahoi în clip și disconfortul vădit care au ajuns până la mine au căpătat o proporție mult mai mare și stânjenitoare la evenimentul propriu-zis.

Bahoi a urcat încurajat și în aplauzele publicului pe scenă, însă fără mască – dându-și seama că nu se cade, a cerut o mască, iar din public i-a fost oferită o mască din paiete roz, moment în care acesta a refuzat să o pună, că e de fete și că se face de cacao. Am apreciat felul în care Vignal și Rus au trecut elegant peste situație, convingându-l că arată super ok, mai ales că Bahoi este o persoană sexistă, care în online are episoade în care se ia de femei, fapt pe care i l-a reproșat chiar Vanina într-o transmisiune de la Lactobar. De aici, Rus a început întrebările, contracarat de Bahoi cu vorbe de duh, aclamate de public. Chiar dacă Andrei Rus a simțit pericolul, adresând celor prezenți un Dacă-l încurajați cu asta nu o să ajungem la mare lucru despre filme, însă pentru el a fost deja prea târziu, pentru că Bahoi l-a trimis la plimbat ursul, spunându-i că întrebările pe care i le adresează s-au mai pus și nu-l justifică. A fost rândul Vaninei să încerce un dialog, că ea e cea cu mai mult flow, însă nu pot spune că discuția a avansat foarte mult. În plus, a oferit și unul dintre cele mai stânjenitoare momente ale serii când, ajunși la faptul că Bahoi nu își montează clipurile, cei doi au încercat să explice că a nu monta este, de asemenea, un tip de montaj, Vanina plusând la argumentul plan-sequence-ului povestea fraților Lumiere, pe un ton nepotrivit, un pic cam patronizing pentru miza discuției. Poate și-ar fi dat seama de ridicolul cuvintelor sale dacă ar fi cunoscut că are în față un om care nu vrea să asculte în ce fel cinematografia sa e bună, ci e convins că e bună, prin felul intuitiv în care se exprimă și care acum doar are nevoie de donații, cineva care montează (sic!) și, eventual, o dronă, ca să-și ducă proiectele mai departe. Restul taxonomiilor și dezbaterilor montaj-nemontaj s-a văzut că nu îl preocupă pe Bahoi.

Dacă la un eveniment oarecare Q&A-ul durează, de regulă, puțin în economia generală propusă, aici cam toată lumea a avut ocazia să îl întrebe câte ceva pe Bahoi, pentru că, depășiți de situație și împăcați temporar cu ideea că nu va avea loc o discuție despre film, moderatorii l-au pasat publicului, care, cu întrebări mai pe placul invitatului, dar cu siguranță că nu la fel de interesante ca întrebările celor doi, a reușit să mențină un timp atmosfera, ba chiar să programeze un freestyle marca Bahoi după ultimul calup de proiecții. Momentul freestyle-ului a marcat apogeul disperării lui Rus, care a trebuit să ducă în spate îndeaproape tot actul artistic al invitatului, recunoscând că nu știe nici măcar ce e ăla un beat. O dinamică comică, Bahoi fiind supărat că Rus nu dă cuvinte bune la freestyle sau, în orice caz, nu le dă cât ar trebui de repede, Rus exprimându-și din start nepriceperea în ceea ce privește aplecarea către genul ăsta de activitate. All in all, Bahoi a terminat numărul, Rus ne-a zis noapte bună de vreo trei ori, iar peste Verde Stop Arena plana confuzia și amuzamentul vizavi de niște oameni care nu au știut să se înțeleagă unul pe celălalt.

Deși la momentul la care asistam din public la acest show îi învinovățeam mult mai mult pe cei doi că nu sesizează într-un fel ridicolul situației, ulterior am revenit parțial asupra a ceea ce gândeam, vizionând și discuția de la Lactobar. La Lactobar Bahoi a împărțit scaunul invitaților cu David Pop, însă am ferma convingere că și dacă ar fi fost singur, dialogul (în care au fost abordate subiecte de discuție asemănătoare celor dorite și pentru Bahoi vine) s-ar fi desfășurat la fel de pașnic, tocmai pentru că Bahoi nu avea de partea sa live, deopotrivă, energia și presiunea publicului. Ce au greșit fundamental cei doi a fost că nu au anticipat reacția constantă a publicului de încurajare a altei părți a lui Bahoi decât cea propusă în cadrul festivalului – iar când un experiment de genul este condus de doi introverți un pic prea academici, care mai degrabă sunt siderați de un gen de caterincă inaccesibil lor, nu iese neapărat așa cum a fost pregătit de acasă. Dintre toate chestiunile pe care, mai mult sau mai puțin, Bahoi le-a debitat în seara aia, îi pot da dreptate pentru o singură intervenție – i-a spus la un moment dat lui Rus că nu îi vede pe marginali. Și, într-adevăr, nici Rus, nici Vignal nu l-au văzut pe Bahoi astfel încât să poată conduce o discuție în prezența publicului. Cu toate aceste minusuri, One World Romania a făcut un pas deosebit de important către un dialog (dacă nu constructiv) măcar comprehensiv despre lumea noastră și marginile sale. Chiar până la o înțelegere în adevăratul sens al cuvântului va mai trece niște timp, inclusiv din partea publicului, care, cred eu că de data asta nu a percutat la adevăratele implicații sociale ale evenimentului, există o șansă ca, după aceea, să putem reduce clivajul dintre cele două lumi.

Găsiți evenimentul filmat în întregime de către cei de la One World Romania aici.